Prajitura DOBOS, perfecta pentru orice ocazie. Reteta pas cu pas

Ingrediente pentru blaturi (pentru 6 foi) : 6 oua, 6 linguri de zahar, 6 linguri de faina, o fiola esenta de vanilie sau un plic zahar vanilat, un praf de sare, 2-3 lingurite de cacao (puteti face foile si simple fara cacao), un pliculet praf de copt

Ingrediente pentru crema : 250gr unt, 2-3 linguri de lapte fierbinte, 200gr de ciocolata alba de menaj, 150gr de zahar, 5 galbenusuri, 2 fiole esente de rom, optional puteti pune si cacao

Mod de preparare:

Prepararea foilor – Se freaca spuma galbenusurile cu zaharul pana se fac asemanatoare unei creme groase si isi dubleaza volumul. Albusurile se mixeaza spuma tare cu un praf de sare pana devin spumoase si tari ca o bezea. Se toarna albusurile peste galbenusuri si se amesteca bine. Se adauga faina amestecata cu praful de copt, cacaoa, esenta de vanilie si se amesteca bine folosind o spatula de lemn. Se toarna foile una cate una in strat subtire in tava tapetata cu hartie de copt si se coc circa 15-20 de minute fiecare. Foile coapte se aseaza cu tot cu hartia de copt una peste alta.

Daca doriti o varianta mai  rapida puteti folosi foile de pandispan, pe care le gasiti in orice alimentara si sunt absolut delicioase.

Prepararea cremei: Se mixeaza untul spuma, impreuna cu laptele fierbinte, pentru ca iese foarte cremos. Separat se freca galbenusurile cu o parte din zahar, pana zaharul este complet topit. Ouale batute, restul de zahar si vanilia se pun pe foc mic si se amesteca continuu pana se ingroasa. Peste crema de unt se adauga cea de galbenusuri si se amesteca bine. Se topeste la bain marie ciocolata si se lasa sa se raceasca la temperatura camerei. Se toarna ciocolata la temperatura camerei peste crema de unt, se mixeaza circa 2-3 minute. Iese o crema foarte moale la inceput, dar devine omogena pe masura ce ciocolata se intareste.

Asamblarea prajiturii: se pune pe o tava lata prima foaie si se unge cu crema de ciocolata, apoi se aseaza o alta  foaie peste, presand bine cu varful degetelor, iarasi crema si tot asa pana se termina foile si crema. Puteti face si un dobos cu 12 foi, doar ca este putin mai migalos. Peste ultima foaie se intinde o glazura de zahar, de caramel sau de ciocolata dupa dorinta fiecaruia. Se tine la rece 2-3 ore inainte de a fi consumata.

 

 

Va dorim pofta buna si spor la gatit!