Briose marmorate, aromate si gata in 20 de minute

Daca iti plac deserturile simple, dar cu efect wow, aceste briose in doua culori iti vor cuceri papilele din prima. Combina perfect gustul fin de vanilie cu aroma intensa a ciocolatei, iar textura lor moale si aerata ii face perfecti pentru micul dejun, gustare sau desert.

Ingrediente:
60 g fulgi fini de ovaz
60 g faina integrala de spelta
5 g cacao
1 masura (aprox. 30 g) pudra proteica cu aroma de vanilie
2 oua
100 g piure de mere
150 ml lapte batut / chefir
40 g ciocolata neagra de calitate
1 lingurita (5 g) praf de copt
Indulcitor dupa gust (eu am folosit stevia)

Mod de preparare:
Amesteca faina cu fulgii de ovaz, pudra proteica, praful de copt si cacao (doar daca folosesti stevia pudra, adaug-o aici).
Intr-un bol separat, bate ouale cu piureul de mere, laptele batut si indulcitorul lichid (flavdrops).
Combina ingredientele umede cu cele uscate si omogenizeaza.
Imparte aluatul in doua parti: in prima lasa compozitia simpla, iar in a doua adauga cacao si ciocolata neagra tocata marunt. Daca aluatul cu cacao e prea dens, dilueaza cu putina apa.
In forme de silicon pentru muffins pune alternativ cate o lingura din aluatul de vanilie si cel de cacao.
Presara deasupra cateva bucati de ciocolata si coace la 180°C timp de 20 de minute.