Aceste zodii sunt menite să nu reziste împreună

Zodii menite să nu reziste împreună – Atunci când vine vorba de dragoste, nu putem spune că există o formulă anume pe care ar trebui să o respectăm, căci unele persoane sunt menite să se întâlnească și să rămână împreună, pur și simplu!

Ce ne facem cu cei care par să se potrivească la început, dar, pe parcurs, relația li se schimbă în așa mod încât nu mai vor să se vadă vreodată?

Păi, vorbim despre semnele zodiacale care nu ar trebui să înceapă o relație, de la bun început! Asta pentru a se scuti de eventuale „gusturi amare”!

Berbecul și Racul
Berbecul este impulsiv și iute la mânie, iar Racul are tendința de a lua lucrurile molcom. Chiar dacă uneori considerăm că extremele se atrag, nu este cazul acestor două zodii! Berbecul nu îi va dedica niciodată Racului timpul de care are nevoie și nici nu va fi prea drăgăstos. Deci, nu, nu, nu!!!

Taur și Săgetător
Chiar dacă cei doi se vor simți, la început, ca fiind perfecți unul pentru celălalt, sunt perfecți doar pentru a fi prieteni, nu și iubiți! Motivul este simplu, Săgetătorul este un spirit liber, iar Taurul nu poate funcționa fără stabilitate!

Gemeni și Fecioară
Acest cuplu nu are sorți de izbândă! Gemenii sunt conduși de haos, în viață, iar Fecioarele de atingerea țelurilor. Dacă vor începe o relație de cuplu, se vor călca unul pe celălalt pe bătături!

Leu și Scorpion
Ambii au personalități dominante, așa că vor fi mereu în competiție și, din această cauză, se vor certa constant. Niciunul nu va face compromisuri și asta le va aduce sfârșitul relației.

Capricorn și Vărsător
Spre deosebire de Gemeni și Fecioare, acest cuplu își găsește multe puncte comune, însă ambii au nevoie de extreme pentru a se atrage și atunci nu pot funcționa ca fiind un cuplu bine sudat. Relația poate dura o perioadă, însă nu toată viața.

Publicitate

Balanța și Peștii
O altă combinație sortită dezastrului. Faceți echipă bună ca prieteni, însă nu ca iubiți! Peștii sunt visători, iar Balanțele trebuie să dețină mereu controlul asupra situației. Peștii sunt romantici, iar Balanțele pragmatice, deci nu încercați să formați un cuplu, nu va merge!