Cele 35 de porunci ale unei femei puternice. Inspiră-te din ele

Iată care sunt cele 35 de porunci ale unei femei puternice – Inspiră-te din ele:

1. Nu cere de la Dumnezeu bani şi lucruri materiale, ci înțelepciune şi curaj.

2. Foloseşte-ţi înțelepciunea pentru a surprinde, nu pentru a jigni.

3. Laudă omul în faţă şi critică-l atunci când sunteți singuri.

4. De trei ori gândește-te şi apoi taci.

5. Oferă a doua șansă, dar nu şi a treia.

6. Nu aștepta ca alții îţi vor asculta sfaturile sau îţi vor ignora exemplul.

7. Nu aștepta ca banii să-ţi aducă fericirea.

8. Măsoară-ţi succesul cu acea măsură, cu care să te poți bucura de liniște, sănătate şi iubire.

9. Dacă vrei să ajungi bogat, nu te gândi să-ţi înmulțești averea, ci să-ţi reduci lăcomia

10.Gândeşte-te la lucruri mari, însă găsește plăcere în cele mici.

11. Păstrează secretele străine.

12. Fă mai mult decât așteaptă de la tine.

13. Niciodată nu da înapoi, ţine-te până la final. Pentru că atunci când crezi că totul e pierdut – deja totul e salvat.

14. Observă totul, la multe închide ochii, câte ceva corectează.

15. Fiecare persoană cu care te întâlnești, ştie ceva ce nu ştii tu.

16. Bucură-te de succesul altora!

17. Întoarce toate lucrurile ce le-ai luat de la alții.

18. Încearcă să vezi lucrurile din punctul de vedere al altei persoane.

19. Bucură-te de ziua de azi.

20. Reaprinde focul prieteniei vechi.

21. Măsoară oamenii după capacitatea inimii, nu cea a portofelului.

22. Acceptă durerea şi dezamăgirea ca o parte a vieţii.

23. Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i iuta pe cei vechi.

24. Dacă ai nevoie de bani – mergi la străini. Dacă ai nevoie de sfaturi – mergi la prieteni. Dacă nu ai nevoie de nimic – mergi la cei apropiați.

25. Tinde spre perfecțiune, dar nu spre ideal.

26. Dacă vei întrece măsura, acel lucru plăcut va fi neplăcut.

27. Respectă tradițiile.

28. Găsește o altă modalitate de a-ţi afirma masculinitatea, decât să tragi în păsări și animale.

29. Odată ce ai obținut ceea ce-ţi doreai, găsește timp să te bucuri de cele realizate.

30. Înainte de a intra, gândește-te cum să ieşi.

31. Învață să găsești bucuria în viaţă – e cel mai bun mod de a atrage fericirea.

32. Nu fugi după fericire: ea întotdeauna se află în tine.

33. Vrei să-i înțelegi pe alții, privește-te atent pe tine însuti.

34. Înainte de a comanda învață-te să te supui.

35 .Evaluează-te după propriile standarde, nu după standardele cuiva.