Dacă nu ştii cât ar trebui să cântăreşti pentru a arăta bine, tabelul de mai jos îţi va fi de mare folos. Tot ce ai de făcut este să ştii înălţimea pe care o ai şi să te uiţi în dreapta pentru a vedea câte kilograme trebuie să ai
Greutatea ideala este masa corporala pe care un individ o poate dobandi printr-un regim alimentar sanatos, activitate fizica regulata, managementul adecvat al stresului si oprirea fumatului.
Obtinerea unei greutati specifice nu este atat de importanta ca schimbarile stilului de viata necesare pentru ca persoana sa fie sanatoasa.
De ce este importanta greutatea ideala?
Masa corporala este una din componentele care definesc starea de sanatate a fiecarei persoane. O persoana care are o greutate putin mai mare decat cea ideala se poate simti mai bine, poate avea mai multa energie si isi poate reduce riscul de a dezvolta boli asociate cu obezitatea (de exemplu apneea de somn, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arteriala, atac vascular cerebral sau afectiuni ale arterelor coronare) daca are un regim alimentar echilibrat si efectueaza regulat efort fizic.
De fapt o astfel de persoana poate fi mai sanatoasa decat una cu masa corporala redusa si care are o alimentatie deficitara si nu este activa din punct de vedere fizic.
De ce este greu sa reducem masa corporala?
Exista tipuri de diete care duc la pierderea rapida a catorva kilograme, dar o astfel de dieta restrictiva este greu de urmat pe termen lung. Odata ce dieta si exercitiul fizic sunt intrerupte apare din nou si cresterea in greutate. Exista persoane care astfel ajung sa prezinte variatii mari ale greutatii corpului, alternand perioade de dieta si scadere in greutate cu perioade in care dieta este intrerupta si persoana respectiva creste din nou in greutate.
Astfel de cicluri sunt mai nefavorabile pentru organism decat supraponderea sau obezitatea. Cei care incearca sa isi reduca masa corporala pot intampina numeroase obstacole cum sunt: lipsa timpului necesar pentru exercitiile fizice, lipsa unui suport din partea familiei si colegilor de serviciu, portii foarte mari in restaurante, vacantele petrecute in jurul unor locuri cu o oferta culinara mare, boli sau traumatisme. Cercetarile efectuate au demonstrat ca majoritatea celor care au incercat sa isi mentina starea de sanatate au reusit mai degraba sa aiba un stil de viata sanatos decat sa ajunga la greutaea ideala. Un stil de viata bazat pe un regim alimentar sanatos si care sa cuprinda si efectuarea de activitati fizice regulate imbunatateste considerabil starea de sanatate indiferent de greutatea corporala obtinuta.
Cum poate fi modificat stilul de viata?
Primul pas in modificarea stilului de viata este analiza mijloacelor de a realiza acest lucru si cautarea unui suport in cadrul familiei, prietenilor sau grupurilor speciale. Trebuie analizate toate mijloacele disponibile si alese cele care se potrivesc cel mai bine celui in cauza. Acestea trebuie sa fie echilibrate, realiste si sa cuprinde activitati placute.
Schimbarile mici cum sunt realizarea adevaratelor dimensiuni ale portiilor de mancare, consumarea unor cantitati mai mari de fructe si legume, prelungirea cu cativa pasi a drumului zilnic, pot duce la imbunatatirea considerabila a starii de sanatate.
Plimbarile reprezinta un tip de activitate fizica care se poate efectua zilnic si in conditii de siguranta cu familia, prietenii, colegii de servici sau animalele de companie. Se recomanda ca numarul de pasi sa fie masurat zilnic cu ajutorul unui aparat ce poate fi cumparat din magazine cu articole sportive.
Aceste aparate se numesc pedometre. Cu ajutorul lor persoanele care au o slujba de birou vor deveni constiente de numarul mic de pasi pe care il fac zilnic. Aceste aparate pot fi si un mijloc de motivare pentru cei ce acumuleaza din ce in ce mai multi pasi in fiecare zi. Pentru ca schimbarile stilului de viata sa aiba succes este bine sa se tina cont de urmatoarele:
– nu sunt recomandate regimurile alimentare restrictive. Trebuie abandonata ideea unor regimuri de infometare care duc la pierderea rapida in greutate. Acestea de cele mai multe ori sunt lipsite de succes. Este recomandat un regim sanatos care sa poata fi urmat pe un termen cat mai lung
– fiecare persoana trebuie sa isi analizeze comportamentul alimentar. Fiecare trebuie sa realizeze daca mananca in exces si daca da, care este cauza. Aceasta poate fi stresul, plictiseala, depresia, folosirea mancarii ca o recompensa. Faptul ca meniul este alcatuit in principal din produse de tip „fast food” pentru ca persoana respectiva nu stie sa gateasca
– modificarile obiceiurilor alimentare trebuie sa se faca gradat. Este recomandat ca in locul unor diete stricte fiecare persoana sa isi dezvolte propriul regim alimentar care sa cuprinda multe fructe si legume, cereale si proteinele animale sa fie asigurate de carnea de peste sau pui. Unii nutritionisti recomanda ca jumatate din farfurie sa fie cu legume, un sfert cu carne usoara si un sfert cu cereale.
O alta metoda ar fi aceea de a avea cel putin 5 portii de legume si fructe pe zi. Schimbarile mici in regimul alimentar au mai multe sanse de a fi mentinute pe termen lung decat inlaturarea brusca si totala a alimentelor considerate nesanatoase.
– fiecare trebuie sa isi stabileasca scopuri realizabile pentru el insusi. Este recomandat ca scopurile propuse sa fie mici, specifice, accesibile si destul de flexibile astfel incat sa permita cate o greseala din cand in cand. Un scop de genul „sa mananc sanatos si sa fac mai mult sport” este mult prea general.
De exemplu se poate incepe cu hotararea de a face exercitiu fizic de 3-4 ori pe saptamana. Se incepe, de exemplu, cu o plimbare de 15 minute de 3-4 ori pe saptamana, urmata de o crestere gradata la 20 de minute de 4 ori pe saptamana.
Cand acest tel a fost atins si a devenit o rutina se poate stabili unul nou. Persoanele care incearca sa isi imbunatateasca stilul de viata trebuie sa fie constiente ca exista zile bune si zile mai putin bune si ca aceste zile nu reprezinta un esec!
– activitatea fizica trebuie sa devina o parte a rutinei zilnice. Fiecare trebuie sa identifice factorii care ii impiedica sa desfasoare activitati fizice in fiecare zi. Acestia pot fi un program de lucru prea incarcat sau indatoririle familiale.