În timp ce majoritatea oamenilor încearcă frenetic să se adapteze standardelor şi modelelor, în jurul nostru sunt şi cei care refuză să joace aceste jocuri. Ei preferă să se ţină cât mai departe de mulțime. Acești oameni nu se tem să rateze ceva important, aflându-se înafara zgomotului general. Ba mai mult, sunt chiar fericiți să nu aibă nimic în comun cu ceea ce consideră banal și plictisitor.
Nu-i interesează bârfele și discuțiile lipsite de sens.
Dacă ai reușit să te împrietenești cu un singuratic veritabil, poţi considera că eşti un om norocos. Nu că s-ar considera superiori celorlalți, mai degrabă e invers – ei sunt oameni foarte realiști şi raționali. Tocmai din acest motiv, se vor gândi de trei ori, înainte a te include în cercul lor de prieteni
Singuraticii nu iubesc vorbele goale și bârfele, de aceea încearcă să evite oamenii obsedați de banalități. Această abordare a vieții extrem de inteligentă, îi ajută să-i înțeleagă mai bine pe ceilalți, precum și motivele pentru comportamentul lor.
Există două tipuri de singuratici – introvertiți și extrovertiți. Ei diferă prin comportament și companiile pe care le preferă, dar în cele din urmă preferințele lor faţă de oameni, mai mult sau mai puțin – coincid.
Extrovertiții-singuratici sunt capabili să comunice uşor cu oricine. Nu au nici cea mai mică dificultate să lege noi relații, care de regulă, sunt puternice și profunde și nu-i deranjează mulțimile de oameni.
Ei pot discuta cu oricine, dar asta nu înseamnă că o vor face. Acești oameni devin singuratici, tocmai pentru că nu vor să fie prieteni și să comunice cu oricine. Ei sunt dispuși să-și trăiască viaţa singuri, decât să se înconjoare de zâmbete false. Cu ei e ușor să comunici, dar până în momentul în care ajung să te cunoască mai bine.
Dacă ai reușit să te apropii de un extrovertit-singuratic, cu siguranță ai trecut multe teste despre care nici nu bănuiai. Și din moment ce ai reușit să ajungi la inima unei astfel de persoane, există șanse mari că veţi rămâne prieteni mulți ani.
Introvertiții-singuratici – sunt complet diferiți. Ei nu se simt confortabil în mulțime sau în locurile zgomotoase, preferând tăcerea și liniștea. Însă, în imaginația lor, timpul petrecut frumos este comunicarea cu un număr mic de oameni, în compania cărora se simt confortabil.
Nu vei vedea astfel de singuratici la concerte sau la petreceri zgomotoase, ei preferă locurile liniștite, izolate și compania oamenilor cu care vor comunica uşor şi care nu fac presiune cu prezența lor. Dacă te-ai împrietenit cu un introvertit-singuratic, înseamnă că în prezența ta el se simte ușor și confortabil. Ei iubesc oamenii cu care se simt apropiați – intelectual și emoțional.
Eşti prieten cu un singuratic? Atunci eşti un norocos.
Ambele tipuri de singuratici – apreciază cel mai mult la oameni inteligența și emoțiile adevărate. Da, nu e ușor să te împrietenești cu ei, dar ca recompensă pentru eforturile tale vei obţine un prieten fidel și de încredere.
Însă încercați să nu-i dezamăgiți, altfel îi puteți pierde pentru totdeauna. Și, niciodată să nu-i înșelați. Fiți mereu cinstiți și deschiși cu ei, chiar dacă ați făcut ceva greșit. Aroganța și lipsa de sinceritate sunt trăsăturile pe care nu le tolerează cel mai mult la oameni.