Cum ar trebui să se comporte bărbatul potrivit într-o relație? Cred că cea mai mare parte a acestei probleme, constă în faptul că mulți oameni n-au nicio idee, despre ce înseamnă o relație sănătoasă sau cum trebuie să se comporte față de partenerul său. Lista de mai jos, te va ajuta să înțelegi cum se comportă bărbatul potrivit în relații
1. Bărbatul potrivit nu te va lăsa niciodată să uiți cât de mult te iubește
Cunosc foarte multe femei care consideră că în relația lor nu există niciun atașament. Bărbații din viața lor nu le-au făcut niciodată să se simtă iubite, dorite și valoroase. Însă aceasta este cea mai importantă parte a puzzle-ului – bărbatul potrivit îţi va reaminti întotdeauna cât de importantă eşti pentru el.
2. Bărbatul potrivit întotdeauna te va susține.
Bărbatul potrivit mereu te va sprijini în aspirațiile tale. Nu te va descuraja niciodată și nu te va face să simți că nu vei putea face față planului tău. Va fi cu tine şi împreună veţi depăși fiecare pas pe acest drum, se va bucura de realizările tale și te va compătimi, dacă vei suferi eșec.
3. Bărbatul potrivit întotdeauna te va inspira
Pentru a inspira pe cineva, e nevoie să depui efort și la felul în care vă trăiți viața și cum influențați favorabil viața altora. Energia și ambițiile acestui bărbat te vor influența, întrucât el își urmează fără încetare pasiunile.
4. Bărbatul potrivit va depune tot efortul să-ţi câștige încrederea
Bărbatul potrivit va dori să te simți confortabil şi încrezătoare în relaţia voastră. Fără încredere nu există iubire, nici respect. El înțelege că iubirea nu trebuie doar câștigată, ci şi păstrată.
5. Bărbatul potrivit întotdeauna îţi va aminti că eşti frumoasă
El înțelege că făcându-te să te simți frumoasă, înseamnă nu doar sa-ti spună despre asta. Acest lucru se exprimă în felul în care te privește, cum te atinge, cum îi pasă de tine. El va observa neapărat schimbările aspectului tău, pentru care ai depus atât de mult efort și îţi va aminti cât eşti de atractivă, chiar și atunci când nu te schimbi.
6. Bărbatul potrivit te va face să te simți în siguranță
Cel mai frumos compliment pe care femeia i-l poate face unui bărbat, e să-i spună că alături de el se simte în siguranță. Nu contează cât de amuzant îl consideră sau cât de mulți bani are, dacă femeia nu poate dormi liniștită lângă bărbat, nimic nu are importanţă.
7. Bărbatul potrivit niciodată nu va întrece limita
Desigur, în relație uneori se întâmplă certuri, dar nu există motive să vă ofensați reciproc. Bărbatul potrivit va rămâne calm şi se va concentra pe problemă.
8. Bărbatul potrivit continuă să se dezvolte
El va face asta pentru sine, însă acest lucru se va reflecta pozitiv şi asupra relaţiei.
9. Bărbatul potrivit înțelege că faptele vorbesc mai mult decât cuvintele
Când în viaţa ta va apărea bărbatul potrivit, vei înțelege că oamenii care aruncă vorbe în vânt – nu merită respectul tău. Oamenii care îşi respectă promisiunea – ei merită respect şi acest bărbat este unul dintre ei.
10. Bărbatul potrivit va fi deschis cu tine
Pentru unii oameni poate fi foarte dificil să-şi exprime emoțiile, să-şi recunoască fricile şi să vorbească despre cele mai secrete dorințe, însă dacă alături e persoana potrivită aceste uşi se deschid mai ușor. Bărbatul potrivit nu va ascunde nimic de tine, nu-și va reține emoțiile, înțelegând că acest lucru va provoca dezamăgire și tensiune în relație.
11. Bărbatul potrivit va fi sincer cu tine
Sinceritatea este baza relațiilor sănătoase şi fericite. Bărbatul potrivit știe acest lucru.
12. Bărbatul potrivit întotdeauna va fi alături de tine.
Orice bărbat poate fi lângă tine, în zile însorite. Însă, adevăratul test al loialității în viață vor fi zilele de furtună. Bărbatul potrivit îţi va fi întotdeauna alături și te va sprijini.