Anul 2017 mai are puțin și se termină, iar 2020 vine cu pași repezi și cu noi surprize plăcute sau mai puțin plăcute
Pentru trei dintre zodii, anul 2020 va fi anul lor, în care vor reuși în ceea ce și-au propus, fără să facă prea mare efort, așa cum se întâmpla în trecut. În anul care vine, aceste zodii se vor remarca oriunde se vor duce, iar cuvintele lor vor fi suficiente pentru a-i convinge pe ceilalți că sunt niște oameni valoroși. Din acest motiv, dacă vor ști cum să profite de toate oportunitățile care li se vor aduce, la finalul anului viitor, atunci când vor trage linie, vor observa un plus în toate domeniile
Iată care sunt cele trei zodii care vor străluci anul viitor:
Berbec
Nu s-au bucurat de un an de-a dreptul strălucit în 2017, însă în 2020 a venit momentul să își ia revanșa. Munca susținută și grea din anii trecuți pare să dea roade, iar nativii acestei zodii sunt cunoscuți ca niște oameni pasionați de tot ce fac la serviciu și acasă, iar șefii le vor recunoaște, în sfârșit, meritele. Întregul an, nativii acestei zodii se vor bucura de surprize apărute la tot pasul și vor reuși să atragă în jurul lor numai oameni care le vor binele și care îi ajută necondiționat. Și în plan emoțional, toți Berbecii vor fi fericiți. Dacă sunt singuri, vor găsi persoana pe care au așteptat-o mult timp, iar dacă sunt ăntr-o relație, vor avea numai zile liniștite cu partenerul.
A doua zodie norocoasă a anului este Săgetătorul
În ultimii doi ani, nativii zodiei Săgetător au trecut prin clipe cumplite și s-au rugat pentru o perioadă mai bună în viața lor, care va apărea încă din prima zi a anului 2020. Lucrurile se schimbă la 180 de grade pentru ei și nimic nu pare să le mai stea în cale. Pe plan material, amoros și al sănătății, lucrurile sunt perfecte în 2020 pentru ei. Cel mai bine ar fi să se mai relaxeze puțin și să se bucure din plin de anul care îi așteaptă.
Nici nativii zodiei Rac nu vor avea un an mai prejos. Aceștia vor da complet uitării toate lucrurile rele din ultimii doi ani care i-au făcut să se întrebe de ce li se întâmplă tocmai lor. În 2020, soarele răsare și pe strada lor și lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine. Bucuria li se va citi întreg anul și ceilalți vor vedea acest lucru imediat. În 2020, aceștia își vor aloca mai mult timp pentru sufletul lor și vor face schimbări radicale.